De ieri

         Un nou pasager în trenul vechi.Vagoane pline de trecut, la fel ca rafturile bibliotecii din centru orașului unde toți autorii își ascund poveștile și personalitatea în spatele volumelor groase,răsfoite cu nerăbdare de curioși.Unele pagini au colțurile îndoite precum toate inimile din vagonul din urmă, unde un loc este neocupat.Pe banchetă stau plictisiți de atâta drum prin pustietate 3 bărbați.Toți poartă pălărie.Își ascund ochii ca nou-venitul să nu le observe oboseala din ei și privirea goală.Era de mult pierdută.Cel de lângă geam plânge.Suspină încet, să nu atragă atenția.Doamna  cu rochia neagră de pe locul alăturat este condamnată să citească neîntreruptă din carte interminabilă,cu foi noi, magice care apar în fiecare minut.În fața lor, pe locul cel mai retras, unde lumina plăpândă nu ajunge,între ceilalți doi domni îngândurați,  era Ea,cu macii roșii ca focul mereu în privire, cu mâini albe de catifea și buclele roșcate acoperindu-i decolteul generos al rochiei  albastre.Ținea în mână ceașca de cafea cu care a fugit de acasă în ziua în care a fost amăgită, în ziua în care și-a permis să fie naivă.Gusta din când în când să verifice dacă  nu s-a răcit.Avea gust de soare, de mare și de cântece care vorbeau de iubire și de moarte.Din ușa compartimentului o implora să nu-l părăsească însă a sfârșit împins brutal, căzând pe podea și sfărămițându-se  în bucăți de cristal.