În timp ce cineva explica cum bichonul i-a fugit de acasă,
în timp ce timpul fugea ca păsările în înaltul cerului,în timp ce altcineva
sufla în lumânările care-l îmbătrâneau cu un an mai devreme, pe canapeaua
neagră stăteau alăturate, două suflete încătușate, capturate în cutii mari ce
semănau cu oamenii.Întunericul dinăuntrul lor e interminabil.Sunt două ferestre
undeva mai sus, însă nu mai sunt de ajuns pentru a menține în viață camera asta
mare.Bătăile ce se aud din dreptul petei roșii de pe tavan e singurul semn al
existenței lor.Perfecțiunea este atinsă prin formele sentimentelor asemenea
figurilor geometrice: cubice, paralelipipedice și totuși sferice, enorme.Unul
lângă celălalt, sufletele se caută nebunește,pierdute în spațiu și printre
formele necunoscute ale gardienilor și
ale indivizilor care încearcă să îngroașe ceața deja lăsată între
ele.Vrăjitoarea șireată își schimbă mantia constant: maro,galben,roșu,portocaliu
și din nou maro.Prizonierii nu au știut că trebuie să se ferească de ea..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu