O zi nepotrivită

       Un fel de zi de miercuri  petrecută duminica și un fel de gust de cafea cu aromă de trecut.O fetiță cu aceleași enciclopedii Winnie în mână, dar rămasă cu un singur cititor.Încercarea cea mai grea a zilei a fost rezistența de care am fost nevoită să dau dovadă în fața insistențelor ei de a-l chema pe prietenul ei la războiul din parc.Cum poți să-i explici unui copil de 6 ani că războinicul nu mai vrea să lupte cu adversarul pentru prințesă? Și că o lasă pradă vrăjitoarei?Cu atât mai puțin poți să-i explici că defapt el o părăsește pe prințesă ca să se întoarcă la vrăjitoare și se hotărăște să rămână mut pentru totdeauna.Cum să o faci să înțeleagă că oricâtă Putere i-ar da prințesei, ea o să aibă o rană deschisă tot timpul și că oricâte descântece o să învețe prințul nu o să își revină?Cum să-i explici că mașina timpului nu o să funcționeze pentru ei și că nimic nu mai poate fi schimbat?Că prințesa va rămâne mereu naivă, prințul mereu neîncrezător și vrăjitoarea mereu rea? M-am simțit groaznic când a trebuit să-i spun că nu va mai avea voie să-mi scrie pe încheietura mâinii prima operație de adunare pe care o învățase vreodată : ” A+E=<3” și că va trebui să învățam scăderile.M-am simțit sufocată să mă văd întinsă în patul în care obișnuiam să stăm amândoi, unul în brațele celuilalt sau bătându-ne pentru o pernă. O zi de miercuri petrecută duminică e o idee la fel de proastă ca și o zi de duminică petrecută miercurea.

Întâmplător

Nebuloasa zilelor de azi
Umbrește fericirea celor de atunci..

Miercuri nu mai e miercuri și nici tu nu
Ești cel care era lângă mine
Râzând de cum beam cafeaua și îl adoram de Winnie.
Intâmplarea face să fim pe străzi diferite acum
Tot la fel de depărtate ca și sufletele noastre
Am sperat să nu trebuiască să hoinăresc vreodată pe Vise nr.15,Et.Interzis,Ap.143 !

Never

            Soarele mușcă din mâna ei la fel ca bichonul pe care nu-l va avea niciodată,lăsându-i urme ce nu vor dispărea în săptămânile ce urmează, când sigur nu o vei vedea.Ascunde în spatele maieului luat la repezeală din fuga de a prinde ultimul tren în care se mai putea regăsi, un rucsac plin cu poze.E același tren în care s-a îndrăgostit pentru prima dată și tot cel cu care a călătorit după prima dezamăgire.Ochiii ei ascunși sub stratul de fard și bine conturați de genele lungi,accentuate cu ajutorul rimelului și al dermatografului sunt ultimii la care te gândești înainte să adormi.Acum îți pare rău că i-ai întristat și sunt mai înlăcrimați ca oricând tulburând maroul oglinzilor din ei.Sunt singurele ferestre spre ceea ce ai distrus și te uiți  ridicându-te încet pe vârful degetelor,spionând interiorul unei camere ascunse,după un incediu.Da, sunt arse.Pozele cu tine, amintirile ce nu le va uita niciodată,și inima în care s-a încrezut prea mult.Nu ai rămas decât cu privitul..O alegere prostă.

Perfect

                 În timp ce cineva explica cum bichonul i-a fugit de acasă, în timp ce timpul fugea ca păsările în înaltul cerului,în timp ce altcineva sufla în lumânările care-l îmbătrâneau cu un an mai devreme, pe canapeaua neagră stăteau alăturate, două suflete încătușate, capturate în cutii mari ce semănau cu oamenii.Întunericul dinăuntrul lor e interminabil.Sunt două ferestre undeva mai sus, însă nu mai sunt de ajuns pentru a menține în viață camera asta mare.Bătăile ce se aud din dreptul petei roșii de pe tavan e singurul semn al existenței lor.Perfecțiunea este atinsă prin formele sentimentelor asemenea figurilor geometrice: cubice, paralelipipedice și totuși sferice, enorme.Unul lângă celălalt, sufletele se caută nebunește,pierdute în spațiu și printre formele  necunoscute ale gardienilor și ale indivizilor care încearcă să îngroașe ceața deja lăsată între ele.Vrăjitoarea șireată își schimbă mantia constant: maro,galben,roșu,portocaliu și din nou maro.Prizonierii nu au știut că trebuie să se ferească de ea..

De ieri

         Un nou pasager în trenul vechi.Vagoane pline de trecut, la fel ca rafturile bibliotecii din centru orașului unde toți autorii își ascund poveștile și personalitatea în spatele volumelor groase,răsfoite cu nerăbdare de curioși.Unele pagini au colțurile îndoite precum toate inimile din vagonul din urmă, unde un loc este neocupat.Pe banchetă stau plictisiți de atâta drum prin pustietate 3 bărbați.Toți poartă pălărie.Își ascund ochii ca nou-venitul să nu le observe oboseala din ei și privirea goală.Era de mult pierdută.Cel de lângă geam plânge.Suspină încet, să nu atragă atenția.Doamna  cu rochia neagră de pe locul alăturat este condamnată să citească neîntreruptă din carte interminabilă,cu foi noi, magice care apar în fiecare minut.În fața lor, pe locul cel mai retras, unde lumina plăpândă nu ajunge,între ceilalți doi domni îngândurați,  era Ea,cu macii roșii ca focul mereu în privire, cu mâini albe de catifea și buclele roșcate acoperindu-i decolteul generos al rochiei  albastre.Ținea în mână ceașca de cafea cu care a fugit de acasă în ziua în care a fost amăgită, în ziua în care și-a permis să fie naivă.Gusta din când în când să verifice dacă  nu s-a răcit.Avea gust de soare, de mare și de cântece care vorbeau de iubire și de moarte.Din ușa compartimentului o implora să nu-l părăsească însă a sfârșit împins brutal, căzând pe podea și sfărămițându-se  în bucăți de cristal.