Peron cu suflet

   Tocmai când mi-ai promis că nu mai pleci, ai primit mesajul ăla afurisit cu " Trebuie să vii neapărat".Şi ai plecat.Din nou.Pentru încă trei luni în care mie mi se taie respiraţia mereu.Ştii? Niciodată nu am trăit cât timp ai fost plecat.Eram lipită cu ochii de geam, să văd o valiză mare, neagră, plină de hainele cele mai călduroase.Dar treceau orele şi tu nu mai veneai şi mama se înfuria că nu înţelegeam că e târziu şi trebuie să mă culc.În zilele ploioase,nu stăteam în braţele tale, cuibărită la pieptul tău,şuşotind ci stăteam tot la geam, tot aşteptându-te,tremurând de frig până ce mamei i se făcea milă de mine şi mă învelea cu o pătură.Şi azi nu m-ai pregătit şi m-am pierdut în faţa trenului.


Să ştii că peste trei luni, tot aici o să fiu, încă adunându-mi bucăţi de suflet de pe peron.