Da,Ştefane,da!

    -Da, Ştefane, după ce nu a mai răspuns la mesaj nu m-a lăsat inima să-o mai sun.Era la fel de departe ca şi tine.Mi-a lăsat drept pedeapsă mirosul ei impregnat în suflet,rujul ei roşu  mereu pe buzele mele oricât aş încerca să-l îndepărtez.Am încercat alte nuanţe, dar degeaba." Roşul e permanent" spunea ea şi eu nu o înţelegeam, până acum.Dimineaţa mereu fac cafeaua pentru amândoi şi îi umplu ceaşca, dar ea aşa rămâne până plec la servici.Iar când mă-ntorc, mă îngrijorez că s-a răcit şi pun din nou ibricul pe foc.Nu apare niciodată să-şi bea cafeaua pe care atât de mult o adora.Şi totuşi...urmele buzelor ei sunt încă pe ceaşcă.Cravata mea nu e niciodată aşezată şi nici asortată cu cămaşa.Nu mai ştiu să fac asta...O vreau, Ştefane! O vreau înapoi! O vreau încă o zi de miercuri şi poate să plece joi! Dar o vreau miercuri!