Inundație

     De câteva zile plouă continuu.Mereu am asociat ploaia cu lacrimile celor de sus,ale Lui, ale îngerilor și oamenilor buni.Ca și cum ei toți ar plânge pentru greșelile pe care noi le facem sau pe care nu încercăm nicicum să le oprim.Cu părul desprins,umed,încrețit de la ploaie,nemachiată,cu blugii uzi până la genunchi și balerini plini de apă fug cu umbrela în mână ca un ucigaș urmărit de conștiință.Apă.Apă peste tot.Mă gândesc la inundație și la cum iar o să fie la știri vești proaste,despre oameni care-și pierd bunurile din cauza ploii.Apoi îmi aduc aminte că și eu sunt inundată.Că în apa aceea se joacă cu picioarele speranța.Cu degetele încleștate în părul prins într-o încercare de coc, cu ochii verzi mici și înlăcrimați, cu hanoracul larg și ud, cu pantalonii suflecați contemplează.Pulsul e din ce în ce mai rapid și simte cum îi explodează capul.Se sfărâmă în mii și mii de bucățele colorate în alb și negru.Lacrimile îi țășnesc din ochi fără ca măcar să își poată da seama.Apa e din ce în ce mai rece.Îi îngheață picioarele.Sentimentul de neputință o copleșește și nu își mai poate mișca degetele.Cafeaua din cana uitată alături și-a pierdut gustul.Nu mai e bună.Nimic nu mai e bun.Dezorientată,se afundă în apă tot mai mult.Cu fiecare centimetru înaintat amintirile o copleșesc.O să moară.Nu-i pasă.O să reînvie miercuri.

     Nu vrea să plângă, nu vrea să înghețe, nu vrea să moară și mai ales nu vrea să piardă ziua de miercuri.O să facă pneumonie...