Mereu am crezut că numele de Dora mi se potriveşte mai bine.Dora e o tipă indecisă pe care am întâlnit-o în ultimul an.Seamănă mult cu mine, dar ei nu îi e frică de ce se va întâmpla în clipa următoare.Ei nu îi e frică de sentimentele pe care nu şi le mai poate controla...Ea nu-şi ascunde cearcănele sub fondul de ten cumpărat în săptămânile în care era mai pierdută decât Alice.Ei nu îi e ruşine să iasă pe stradă cu părul nepieptănat şi nici nu-i pasă dacă tricoul albastru e călcat sau nu.Ea are mereu oja sărită de pe unghii.Când am cunoscut-o pentru prima dată, părea că pierduse pe cineva în mulţimea în mijlocul căreia ne aflam.Mai târziu am înţeles că aşa era ea: căuta tot timpul pe cineva, speriată la gândul că iar rămâne singură.Îi este tot timpul dor de cineva, de ceva ce a avut înainte, îi e mereu dor de ziua de ieri şi de sentimentele pe care le nutrea atunci.Cred că dorul o defineşte.Cred că dorul e în ADN-ul ei.Cred că Dora e de fapt dorul întruchipat.
Cred că Dora e numele meu nedeclarat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu