Cum să nu?!

   -Cum pot să-ţi spun aşa ceva?! Păi cum să tac, Ştefane, când te-ai îmbrăcat prima dată în negru? Şi ai jurat că nu o să o faci decât atunci când nu mai ai scăpare.Negrul e pentru tine moarte.Te-ai îmbrăcat din cauza mea.Cum să nu spun asta când în ochii tăi,Ştefane, cei plin de viaţă, cei în care apărea tot timpul curcubeul nu am mai văzut nicio sclipire?Parcă sunt mai negri decât de obicei, parcă se văd mai bine petele de noroi lăsate pe covorul din camera ta în ziua aceea de miercuri în care furtuna ne-a gonit din parc.Se văd acum şi cănile de cafea nespălate, lăsate pe noptiera mov.Cum să nu izbucnesc,Ştefane, când o felină asortată ţie îşi bagă degetele roşii între ale tale, cele cu care mă mângăiai şi spuneai că nu vor aparţine niciunei alte femei? Cum să nu-ţi spun asta când ai plecat fără să-mi spui nimic?

   *   -Te-a schimbat,Ştefane, dragostea pentru imposibil! *