Pierdută, izolată în colţul clasei,trasă de mâneci de doi oamnei nervoşi, pusă să dau explicaţii, interogată,ameţită,am fost aparent salvată de o inimă blondă,cu ochi îndrăgostiţi.Pelerina lui de super erou este sfâşiată,prinsă din loc în loc cu scotch,apărându-şi orgoliu rănit.Am cunoscut un bărbat care se îmbrăca şi el în albastru, doar pentru că ştia că mie-mi place albastru.Dar nu ştia că de fapt, mie-mi plac bărbaţii care se îmbracă în roşu.El era transparent; puteam să văd dintr-o singură privire ceea ce era cel mai ascuns secret al său.Nu am putut să mă uit la el fără să-l compar cu bărbatul meu în roşu.Era simplu,mie-mi place complicatul.Puteam să-i văd venele,inima pulsând nebună,plămânii sănătoşi,emoţionaţi,oasele albe, lipsite de durere,ochii lui căprui, goi.Mie nu-mi plac ochii goi, mie-mi plac cei răzvrătiţi de lacrimi, mie-mi plac oasele maro,murdare,suferinde,mie-mi plac plămânii înnegriţi de ţigara de dimineaţă pe care o fuma bărbatul în roşu în timp ce beam împreună cafeaua în zilele de miercuri.Mie-mi plac inimi plictisite,care nu mai vor să bată,pe care să le resuscitez eu.
Mie-mi plac bărbaţii ca cel care se îmbracă în roşu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu