Maraton

M-am găsit singură, întinsă pe o canapea veche, ce-i folosea drept pat. Televizorul mergea continuu de 7 ore iar eu mă simțeam din ce în ce mai mică. Atât de mică încât îi intram sub unghii. Şi de acolo mergeam pe cărările lăsate acolo de timp. Mă grăbeam şi curând aveam să alerg. Trebuia să ajung cât mai repede în centru. Era o  chestiune pe viață şi pe moarte.. sau aşa credeam eu. Cădeam, îmi juleam genunchii în pietrele lăsate de nişte indivizi dubioşi. Alergam, alergam şi iar alergam. Fără să îmi dau seama că nu mai exista nicio viață pentru care o fac.

Haos și pace

Când străzile inimii îmi sunt inundate de atâta ploaie, îmi ies oamenii la balcon şi zâmbesc fericiți. În orașul meu nu există umbrele.
Iar oamenii mei se încumetă,se prind de mână şi ies să danseze în centru. Se calcă unii pe alții şi nu ocolesc nicio groapă.Zâmbesc amabil sau înjură printre dinți şoferii grăbiți.
Când plouă în inima mea e haos şi pace.