-Şi asta înseamnă,domnule doctor,că trebuie să trăiesc aşa?Trebuie să mă trezesc în fiecare dimineaţă cu mirosul cafelei impregnat în piele?Cum să suport,domnule,inima tremurând în fiecare zi pentru că e posibil să-l zăresc trecând pe lângă mine?Inimă cu un covor murdar,pereţi împroşcaţi cu sânge şi camere aglomerate.Cum să fac să nu mai simt degetele lui vibrând printr-ale mele?În fiecare miercuri beau trei cafele, în fiecare vineri mă îmbrac în roşu şi în fiecare duminică port mănuşi.În mine nu găsiţi un om, în mine nu mă găsiţi deloc.Înăuntrul meu vă împiedicaţi de mâini,ochi,umbre,vene,păduri,cer,stele din oamenii cărora le-am lăsat la rându-mi frânturi din mine.ADN-ul meu nu are doar patru litere, are poezii bacoviene.Cum mă întorc la priză,domnule doctor, să mă deconectez dacă în urmă-mi firele sunt încurcate?Ar trebui să trec din nou prin gara sufletului fiecărui om.Mi-e frică.Şi totuşi aş vrea să scap de îmbrăţişările prea trânse care mă sufocă zilnic.Prescrieţi-mi un MemoPlus.
-Nu vă ajută!
-Ba da! Nu mai uit să uit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu