Mijlocul gândurilor

      Pierdut.Un om pierdut mă simt.Printre întrebări nepuse și cuvinte nerostite.Aș vrea..aș vrea să te pot ține în brațe, să-ți pot spune cum nu pot dormi noaptea dacă nu îți dau „noapte bună”.Să-mi simți inima tresăltând când mă strigi „Copilă scumpă ce îmi ești!”. Aș vrea să-ți povestesc cât de mândră sunt de mine atunci când reușesc să-i fac pe ceilalți să zâmbească.Sau cât de bine îmi ascund tristețile...ai fi mândră de mine! Mi-am învățat lecția.Ești..mai bine spus, ai fost o profesoară excelentă.Dar știi ceva? M-am cam plictisit de jocul ăsta stupid.De minciuni cu care mă păcălesc zi de zi.Vreau să vorbesc cu cineva.Vreau să vorbesc cu tine.Vreau ca tu, din toată lumea, să-ți dai seama doar dintr-o privire ce e în neregulă cu mine.Și apoi...și apoi să mă îmbrățișezi.Așa cum numai tu știi să o faci.Să mă ții la piept la fel de strâns ca în noaptea în care mi-ai spus pentru totdeauna”Te pup, frumoasa mea.”Dar nu mai vreau să dispari...pentru că mi-e dor de telefoanele noastre târzii, de plimbările cu lumânarea în mână înainte de culcare, de parolele noastre în caz de urgență.Mi-e dor și de ocheadele pe care ni le dădeam în situați ciudate, de zâmbetele aruncate în timpul discuțiilor plictisitoare, de ochii tăi închiși la culoare.Mi-e dor ca cineva să-mi reamintească de cum o să ajung eu o doctoriță celebră și voi putea să ajut cât de mult posibl.Mi-e dor să-ți spun„Nu mă mai lăuda, că mi se urcă la cap”.Mi-e dor de zilele în care mă împleteai la fel ca tine și-mi spuneai că îmi stă mai bine decât te așteptai.Mi-e dor să mergem ținându-ne de mână, zâmbind, fiind la fel de mândră precum ar fi  familia lui Michael Jackson. Mi-e dor de vacanțele perfecte de vară petrecute cu tine și le urăsc pe cele de acum.Mi-e dor de halatul tău pufos, albastru și plin de mirosul tău.Plin de tine.

   Mi-e dor de dor.