Suflet inundat
Am pasat! Fericirea, ce altceva?!
Am pasat! Şansa de ai arăta că nu m-a iubit degeaba atâtea zile.Le-a numărat.Au fost probabil de neuitat...
Am pasat! Viitorul!Viitorul la braț cu fericirea...
Am pasat! Clipele mele neprețuite...
Am pasat! Sensul vieții mele...
Am pasat! Încrederea pe care-am căpătat-o atât de greu...
Am pasat! Persoana cea mai importantă din viața mea...
Am pasat! Şi-a fost cea mai bună pasă a mea...
Este teribil,ştii?! Să-ți vezi inima bătând la un metru distantă şi să nu poți să o strângi la piept aşa cum o făceai odinioară.E cumplit să ajungi să fii gelos pe un copil care-i fură toți pupicii meniți să fie ai tăi. Dacă m-aş transforma şi eu în copil?! Ah,cum m-ar alinta! Şi toate poftele mi le-ar face, şi mâna mea..ar fi mereu în mâna ei.Şi m-ar face din nou fericit.Am fi fericiți împreună.
Ah, de ce-am crescut?
Da, era aruncată acolo,pe preşul de la uşă.
Ăla urât pe care îl arunca mereu şi îl găsea a doua zi din nou în fața uşii.Acolo am găsit-o, adunându-se.Erau bucăți colorate.Cele mai colorate!Cele mai frumos colorate bucăți de om! Nu mai văzusem aşa ceva...M-am grăbit s-o ajut! Nu mă lăsa, mă împingea pe scări;cădeam şi de fiecare dată mă întorceam la ea cu un picior, o mână,o coastă ruptă...buze sparte, dinți căzuți din încăpătânarea mea nebună de a-i urla cât mă țineau plămânii că îi sunt alături.Să nu se dea bătută
M-am găsit singură, întinsă pe o canapea veche, ce-i folosea drept pat. Televizorul mergea continuu de 7 ore iar eu mă simțeam din ce în ce mai mică. Atât de mică încât îi intram sub unghii. Şi de acolo mergeam pe cărările lăsate acolo de timp. Mă grăbeam şi curând aveam să alerg. Trebuia să ajung cât mai repede în centru. Era o chestiune pe viață şi pe moarte.. sau aşa credeam eu. Cădeam, îmi juleam genunchii în pietrele lăsate de nişte indivizi dubioşi. Alergam, alergam şi iar alergam. Fără să îmi dau seama că nu mai exista nicio viață pentru care o fac.
Când străzile inimii îmi sunt inundate de atâta ploaie, îmi ies oamenii la balcon şi zâmbesc fericiți. În orașul meu nu există umbrele.
Iar oamenii mei se încumetă,se prind de mână şi ies să danseze în centru. Se calcă unii pe alții şi nu ocolesc nicio groapă.Zâmbesc amabil sau înjură printre dinți şoferii grăbiți.
Când plouă în inima mea e haos şi pace.
