Am dat mâna cu el, mi-am fixat privirea pe zâmbetul lui de care s-a îndrăgostit.Nu ne-am vorbit.De altfel ce și-ar putea spune doi bărbați care împart aceeași femeie? 'Bună! Ce faci? Cum îți merge relația cu cea pe care eu am adorat-o?' patetic.
Nu ne-am spus nimic,dar ne-am înțeles.Ochii mei trimiteau săgeți prea dureroase bănuiesc. Pentru că în locul zâmbetului a apărut o grimasă.Sau poate era doar mâna mea care-i sfărâma degetele.Am vrut să înțeleagă că nu îi voi permite niciodată să îi facă ceea ce i-am făcut eu,că dacă o văd la fel de tristă precum era cu mine, va ajunge... ca mine, distrus. Am vrut să îi spun că dacă o dezamăgeşte se va simti cel mai mizerabil om. Ca si cum ar fi dărâmat universul unui copil. Ar fi crunt. Nu ar putea să o mai privească în ochi..oh,si fără ei.. fără ei esti pierdut. Aş fi vrut să îi arăt toate cicatricile pe care le-am căpătat în urma...laşității mele.
Dar nu am putut. Îl ținea strâns de mână, vedeam în ochii lor că dragostea lor trece mai departe de stele si atunci... am simtit cum sângele se oprește în loc.
