De la 00:00, când "ciocolăţica mea" mi-a trimis sms de "La mulţi ani!" am zâmbit în continuu.(Nu vă gândiţi că acea "ciocolăţică" e vreun băiat, pentru că nu e.E o prietenă foarte bună, colegă minunată şi una din puţinele persoane care mă înţelege cu adevărat şi mă acceptă aşa,cu toate nebuniile mele.
Ziua a fost magnifică, şi m-am distrat bine.Nu am avut o petrecere de aia, la care vin 100 de invitaţi..nici măcar nu am avut o petrecere,dar mi-am petrecut ziua pe rând, cu persoanele care meritau tot timpul din lume.Am râs cu adevărat, aşa cum nu am mai făcut de mult timp.Am râs pe burtă,am râs în faţa calculatorului,al telefonului ca tâmpita şi nimeni nu m-a întrebat de ce.
Însă,pe tot parcursul zilei am simţit că ceva lipseşte.Dar ce?Poate o urare de "La Mulţi Ani"? Da,sigur asta. Dar a cui? Până şi tu, băiatul după care suspin zi de zi mi-am lăsat mesaj.Deci nu aş avea nici un motiv să simt lipsa cuiva,dar totuşi o simt.A cui? A singurei persoane care mă trezea de fiecare dată la ora 7 dimineaţa ca să-mi zică "La Mulţi Ani!".Să fie prima care-mi urează toată sănătatea şi fericirea din lume.A singurei persoane care îşi amintea de ziua mea fără ajutorul facebook-ului şi singura care-mi oferea drept cadou cea mai călduroasă îmbrăţişare şi un buchet mare de flori cules din grădină.Da, de tine mi-e dor,bunică.Am aşteptat telefonul tău, toată ziua.Dar cred că acolo unde eşti acum, nu există telefonie, pentru că dacă ar fi existat m-ai fi sunat şi ştiu sigur asta.M-am trezit la 7 fără să-mi dau seama şi de atunci tot aştept telefonul tău.Te-aştept în vis.Poate măcar aşa vii şi îmi alini puţin dorul şi tristeţea.Te iubesc şi mi-e dor de tine!
